Totul a inceput gratie unei Skoda Felicia pe care mi-o amintesc bine si acum. Era in anul 1997, pe drumul dintre Rosiori si Diosig, cand am zarit acest model, care avea numere provizorii de Maramures. Masina mi s-a parut atat de frumoasa incat nu am putut sa ma abtin si m-am intors dupa ea. La trecerea de cale ferata de la Sacuieni am oprit-o iar de la proprietar am aflat drumul catre Compexit, importatorul marcii Skoda. Acela a fost kilometrul zero al activitatii noastre.

A doua zi am si luat legatura cu domnul. Rotta, care l-a trimis la Oradea pe domnul Tapalaga, pentru a vedea cine suntem si ce dorim. In urma acestei vizite am fost convocati la Cluj pentru a stabili regulile de baza ale colaborarii noastre. Marea surpiza am avut-o in momentul plecarii, atunci cand domnul Rotta ne-a inmanat cheile unei Skoda Felicia de culoare albastra, cu care am revenit la Oradea si care a fost primul noastru automobil de showroom.

In acel moment, la Oradea existau cateva modele Skoda S 100, 120 L si doua Skoda Favorit. Iata asadar "marele" parc auto pe care puteam sa ne bazam atunci pentru servisare!

Incetul cu incetul am demarat activitatea de vanzari, care a reprezentat chiar si cate 4 - 5 masini pe luna, ceea ce insemna deja un rezultat destul de promitator.

In vara anului 1998, odata cu venirea companiei Porsche in Romania, am fost si noi primiti in noua retea Skoda, in cadrul careia activam si in prezent.

In 1999 am reusit, cu ajutorul Porsche Romania, sa incheiem cel mai mare contract al unui dealer din provincie cu Coca-Cola, rezultatul fiind mai multe automobile Skoda de culoare rosie pe strazi, fapt care a fost spre bucuria tuturor.

Odata cu aparitia modelului Skoda Fabia, in anul 2000, am inaugurat salonul de prezentare de pe strada Independentei, intr-o cladire istorica, salon care a fost amenajat dupa gusurile noastre, adica asa cum am crezut noi, la vremea aceea, ca ar trebui sa arate un showroom.

Dupa cativa ani, spatiul a devenit neincapator, fapt care s-a simtit la maxim in momentul lansarii modelului Skoda Superb, cand a trebuit sa concluzionam ori ca ca showroom-ul este prea mic ori ca familia skodistilor a devenit una cu adevarat mare. Cu bucurie am constatat ca ambele concluzii erau adevarate si ca trebuia facut un nou pas, plin de curaj, pentru a ne castiga noi prieteni si pentru a putea oferi servicii cat mai bune, complexe si la nivelul care era asteptat de la noi.

Iata ca am ajuns in timp pana in primavara anului 2002, cand cunosteam deja toate parcelele de vanzare aflate in jurul orasului si cand am aflat ca Centrul de Reparatii a Utilajelor Forestiere de pe Calea Clujului, este de vanzare.

Din atelierele de arhitectura ale domnilor Vagi laszlo si Szel Ferenc, au iesit pe rand proiectele de demolare si apoi cele de constructie, ceea ce ne-a permis sa demaram proiectul nostru cel mai ambitios. Am intampinat, desigur, si multe greutati, dar parca aceste lucruri se uita mai repede si ramanem doar cu cele bune, cu pataniile interesante, la care mai zambim din cand in cand, atunci cand ni le amintim. Am dobandit insa si multi prieteni noi, care nu au spus niciodata NU, care au raspuns provocarilor ramanind alaturi de noi si in ploie si in frig, si la sfarsit de saptamana si seara, pentru ca lucrarile incepute sa poata avansa.

In sfarsit, in data de 14 februarie 2005, chiar de Ziua Indragostilor, ne-am mutat in casa noua. Din anul 2015 ne-am rebrand-uit ca Autogrand Oradea SRL functionand in acelasi sediu caruia i-am adus si ii vom aduce noi imbunatatiri, astfel incat, ori de cate ori ne veti vizita, sa fiti primiti ca acasa si sa va simtiti cu adevarat bine!

Director General
TIBOR RITTNER

Nume companie:  Autogrand Oradea SRL

Sediu companie
: Calea Clujului Nr 201, Oradea, 410553

Forma juridica
: SRL

Telefon
: +40 259 440340

E-mail
: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Nr. de ordine in Registrul Comertului
: 05/348/2013

Cod Unic de Inregistrare
: 31300709

IBAN
: RO64BREL0002000939970100

Documente necesare desfasurarii activitatii
: Autorizatie tehnica RAR nr. 17151 
 



Catalog oferte speciale Skoda


CATALOG SKODA
TOAMNĂ - IARNĂ 2023



Catalog oferte speciale Volkswagen

   
CATALOG VOLKSWAGEN
TOAMNĂ - IARNĂ 2023




Program Vanzari

Luni - Vineri: 08:30 - 17:00
Sambata: Inchis
Duminica: Inchis

Program Service

Luni - Vineri: 08:00 - 16:30
Sambata: Inchis
Duminica: Inchis

Piese de schimb si accesorii

Luni - Vineri: 08:00 - 16:30
Sambata: Inchis
Duminica: Inchis

Contact

Vanzari: 0259/440340, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Service: 0259/440340, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Showroom & Service Autogrand
Calea Clujului nr. 201, Oradea

SOCIALIZEAZA
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.